CEC a făcut publică lista posibilelor secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului
31 de secții de votare urmează să fie deschise pentru locuitorii din stânga Nistrului la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din toamnă. Un proiect de decizie în acest sens a fost elaborat de Comisia Electorală Centrală.
Potrivit instituției, Codul electoral prevede că la constituirea acestor secții urmează a fi luate în considerare datele din Registrul de stat al alegătorilor, raportate la dinamica participării la ultimele trei scrutine și, complementar, informațiile sau propunerile entităților responsabile de realizarea politicii de reintegrare și securitate, care, la elaborarea propunerilor menționate, vor ține cont de organizarea administrativ-teritorială, de specificul căilor de acces și comunicare, de asigurarea accesului alegătorilor la procesul electoral și la organele electorale respective.
Decizia de organizare a secțiilor de votare pentru scrutinele din 20 octombrie 2024 va fi aprobată de CEC până la 15 septembrie 2024.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI