Ceban acuză guvernarea de lipsă de transparență la achiziții și dă exemplul aeroportului din Chișinău

Ion ceban

Primarul Capitalei Ion Ceban acuză din nou guvernarea PAS de lipsă de transparență în domeniul achizițiilor publice în instituțiile de stat. În cadrul ședinței operative de la Primărie, edilul a adus critici în ceea ce privește modul în care sunt organizate licitațiile publice și a dat din nou exemplul concursului eșuat de la aeroport cu privire la darea în chirie a spațiilor comerciale, dar a amintit și de contractele de achiziție a gazelor naturale, transmite ZIUA.MD.

„Primăria municipiului Chișinău este singura entitate la care puteți vedea achizițiile de la câteva zeci ce lei, până la câteva zeci ce milioane de lei, în spațiul public, în regim on-line. Ceea ce nu putem vedea în raport cu ceea ce se întâmplă la aeroport, în raport cu gazele naturale și toate schemele despre care se vorbește. Nu putem vedea despre construcția și reconstrucția drumurilor de sute de milioane din contracte directe”, a declarat Ion Ceban.

Edilul-șef al Capitalei a vorbit și despre pretinsele angajări pe pile în cadrul instituțiilor statului, fără însă să dea exemple concrete.

„Nu ne aducem soții în funcții, verișori, verișoare, oameni care au rămas fără lucru în unele organizații internaționale și care trebuiesc mâine să fie numiți în funcții de secretari de stat”, a declarat Ion Ceban.