Ce spune șefa de la MAI despre cei trei judecători beți, care au provocat o bătaie la Soroca
Ministra în exercițiu a Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat informația precum că trei judecători beți au provocat o bătaie la Soroca. Potrivit oficialei, Poliția a intervenit după un apel la Serviciul 112, transmite realitatea.md.
Funcționara a punctat că oamenii legii au intervenit pentru a documenta cazul și au transportat persoanele vizate la o instituție medicală, pentru a verifica nivelul de alcoolemie. Ulterior, cauza a fost transmisă procurorului, care urmează să o examineze.
„După cum cunoașteți, Poliția a acționat prompt, urmare a unui apel la 112.Respectiv, s-a asigurat documentarea tuturor faptelor la fața locului, inclusiv controlul într-o instituție medicală a nivelului de alcoolemie. Toate aceste materiale sunt transmise procurorului și deja procurorul urmează să examineze cauza în dependență de probatoriu și toate circumstanțele faptei”, a spus Daniella Misail-Nichitin.
O sesizare pe numele a trei judecători din Soroca a ajuns pe masa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce aceștia s-ar fi îmbătat și ar fi bătut un angajat al unei stații PECO, informa PulsMedia în weekend. Cazul a avut loc pe 9 octombrie la Soroca.
Cei trei judecători ar fi venit în stare avansată de ebrietate la stația de alimentare, s-ar fi certat cu operatorul și l-ar fi agresat, apoi ar fi distrus bunurile de pe teritoriul benzinăriei. Când a intervenit Poliția, unul dintre magistrați ar fi încercat să fugă de la fața locului, ar fi pierdut controlul volanului și s-ar fi izbit de bordură.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate