Ce funcții va avea blocul ALTERNATIVA în structurile de conducere ale Parlamentului
Primarul Capitalei și unul dintre lideri ai Blocului ALTERNATIVA, Ion Ceban, a anunțat că reprezentanții formațiunii au obținut poziții importante în structurile de conducere ale Parlamentului.
Astfel, deputata Olga Ursu a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Comisiei economie, buget și finanțe, iar Liliana Iaconi va deține funcția de președinte al Comisiei administrație publică și dezvoltare regională.
De asemenea, Gaik Vartanean, președintele fracțiunii parlamentare ALTERNATIVA, va face parte din Biroul permanent al Parlamentului. În total, fracțiunea va fi reprezentată în opt comisii parlamentare.
„Pentru noi nu contează funcțiile, ci implicarea în soluționarea problemelor oamenilor – pentru asta am fost aleși”, a declarat Ion Ceban.
El a făcut apel la toți deputații să dea dovadă de colaborare și să se concentreze pe activitatea legislativă: „Chem toți deputații la conlucrare, dialog și muncă zilnică, nu doar la folosirea tribunei parlamentului pentru discursuri politice”.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate