Ce cadouri protocolare a primit Maia Sandu din partea liderilor. Cel mai scump cadou valorează peste șapte mii de lei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit în perioada iulie-septembrie 18 cadouri protocolare, printre daruri numărându-se un tablou cu portretul său și un suvenir din sticlă mată oferit de oficiali francezi, în valoare de 7.400 de lei.
Cel mai scump cadou a fost oferit de ministra pentru Europa şi Afaceri Externe a Republicii Franceze, Catherine Colonna, în contextul participării în cadrul celei de-a cincea ediţii a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova şi întrevederii cu şefa statului. Este vorba de un suvenir din sticlă mată, care reprezintă un trandafir, în valoare de 7.400 de lei.
Cel mai ieftin cadou ar costa în jur de 300 de lei, fiind vorba de un portretul preşedintei, un tablou în ramă, executat de Luminiţa Pătrăţeanu. Acesta a fost oferit de primarul municipiului Edineţ, în contextul vizitei de lucru pe care a făcut-o şefa statului. Șeful Secţiei radiologie imagistică din Edineţ i-a oferit Maiei Sandu un portret al Regelui Mihai I al României, în contextul participării preşedintei la inaugurarea Centrului primar de accident vascular cerebral din Edineţ.
La 1 iulie, Maia Sandu a primit din partea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, un tablou – reproducerea lucrării „The Zaporizhia nuclear power plant”. Darul a fost oferit în contextul participării şefei statului la Summitul pentru pace în Ucraina, din Confederaţia Elveţiană. Valoarea de piaţă a acestuia este estimată la 1.950 de lei.
Un alt şef de stat care i-a oferit un cadou Maiei Sandu, în perioada iulie - septembrie, este preşedintele României, Klaus Iohannis. S-a întâmplat în contextul vizitei oficiale la Chişinău a oficialului. Darul este o fructieră din sticlă, cu design în stil vintage, care ar costa aproximativ 1.050 de lei.
Unul dintre cadourile, care figurează printre cele mai scumpe care i-au fost oferite preşedintei R. Moldova în perioada iulie - septembrie, este din partea prim-ministrului Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden, în contextul vizitei oficiale la Chişinău. Mai exact, este vorba de un suvenir de colecţie - două fluiere mici în formă de păsări, din sticlă colorată, create manual în atelierul „Pascale Seil” din Luxemburg. Valoarea de piaţă a cadoului este estimată la 3.000 de lei.
Maia Sandu a mai primit, în luna septembrie, două cadouri din partea ambasadorului SUA, Kent D. Logsdon, în contextul întrevederii cu şefa statului şi a finalizării mandatului. Este vorba despre două cărţi-album „Philadelphia: Portrait of a City” şi „Pittsburgh: A renaissance city”, de Michael P. Gadomsk. Preţul acestora este estimat la 350 de lei.
Un alt cadou protocolar, care oscilează în jurul aceleiaşi valori de piaţă, a fost oferit de ambasadorul R. Franceze în R. Moldova, Paul Graham, în contextul întrevederii cu şefa statului şi a finalizării mandatului. De această dată, darul, de asemenea, este o carte - „Prut şi Nistru, râuri care leagă maluri”, de Véronique Popine. Aceasta ar costa aproximativ 380 de lei.
Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Marko Şevcenco,este un alt diplomat care, în contextul întrevederii cu şefa statului şi a finalizării mandatului, i-a oferit un cadou Maiei Sandu. De această dată, nu este vorba de o carte sau un suvenir, ci de o icoană e, pictată pe placă de lemn. Aceasta ar costa aproximativ 460 de lei.
Primarii sunt alte autorităţi care au avut să-i ofere ceva în dar şefei statului, în perioada iulie-septembrie. Pe lângă portretul său, pe care l-a primit de la primarul din Edineţ, preşedintei i-a mai fost acordat un cadou din partea primarului oraşului Nisa, din R. Franceză.
De această dată, este vorba de cartea-album „Nice la belle”, care ar costa 490 de lei. Andrei Năstase, ex-ministru al Afacerilor Interne, în contextul unei vizite la Preşedinţie, din 22 iulie, i-a oferit şefei statului cartea „Letters to Trump”, de Donald J. Trump. Valoarea cadoului este estimată la 1.450 de lei.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI