Cancelarul german, Friedrich Merz: "Nu putem dezamăgi cetățenii Republicii Moldova care își doresc aderarea la Uniunea Europeană"

48a2a954-275b-4d63-ab49-ca519af097b3

Cancelarul german, Friedrich Merz, și-a exprimat, miercuri, susținerea pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul României Ilie Bolojan, în care oficialul german a reamintit că a efectuat o vizită la Chișinău, în august 2025, de Ziua Independenței, notează Agerpres.

"Domnul președinte Macron, domnul Tusk și cu mine am fost la Chișinău de Ziua Independenței și am discutat cu doamna Maia Sandu, doamna președintă a Moldovei, și am vorbit în fața a 80.000 de cetățeni moldoveni și am vorbit și despre perspectiva europeană a Moldovei. Am luat la cunoștință rezultatul alegerilor și vrem să păstrăm deschis și după aceste alegeri drumul Moldovei către Europa și trebuie să fie clar că nu îi putem dezamăgi pe cetățenii moldoveni care vor să adere la Uniunea Europeană", a declarat Friedrich Merz.

Amintim că, recent, Maia Sandu, a cerut Uniunii Europene să grăbească aderarea țării la UE, avertizând că ingerințele Rusiei, mai ales în alegeri, pot duce la pierderea libertății și la riscul ocupării Republicii Moldova.

"Sperăm că UE va lua o decizie înainte de a fi prea târziu. Pentru a te simţi în siguranţă, trebuie să faci parte din UE", a subliniat Sandu într-un discurs rostit în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, Franţa.

Citeşte şi..

Vezi toate