Blocul „Împreună” vrea capul miniștrilor Andrei Spînu, Adrian Efros, Anatolie Nosatîi, Veronica Mihailov-Moraru și Dumitru Alaiba
Demiterea a cinci miniștri este una dintre cele șapte acțiuni pe care trebuie s le întreprindă candidata PAS, Maia Sandu, pentru a obține cele 140 de mii de voturi suplimentare, necesare victoriei în turul doi al alegerilor prezidențiale. Despre asta menționează Blocul „Împreună”, într-o declarație adresată Maiei Sandu și susținătorilor săi. Formațiunea precizează că este nevoie de a-i scoate din garnitura guvernamentală pe Andrei Spînu, Adrian Efros, Anatolie Nosatîi, Veronica Mihailov-Moraru și Dumitru Alaiba.
„Primul tur al alegerilor prezidențiale și rezultatul modest al referendumului privind modificarea Constituției a demonstrat nemulțumirea electoratului pro-european față de actul guvernării PAS - politica de cadre lipsită de meritocrație și profesionalism, promovarea unor politici economice și fiscale restrictive față de cetățenii din țară și din diasporă, persecutarea primarilor din alte partide politice, precum și eșecul cert al reformei justiției și urmăririi penale”, menționează Blocul „Împreună”.
Formațiunea precizează că analiza rezultatelor primului tur indică necesitatea identificării unui număr suplimentar de cel puțin 140 de mii de voturi pro-europene, ceea ce ar fi posibil dacă în turul doi vor vota între 1,7-1,8 milioane, o cifră record pentru istoria politică a Republicii Moldova. Blocul care l-a sprijinit pe Octavian Țîcu este de părere că cetățenii Republicii Moldova i-ar da o șansă Maiei Sandu în cazul în care aceasta va oferi garanții clare privind corectarea greșelilor și eșecurilor echipei sale.
„Un lider adevărat nu se distanțează, ci își asumă responsabilitatea pentru cei pe care i-a investit cu putere. Considerăm că aveți o șansă reală să convingeți cetățenii noștri să vă dea votul, dacă veți garanta:
1. Eliminarea miniștrilor compromiși și ineficienți din guvern (MIDR, MAI, MA, MJ, ME), precum și a șefilor de agenții și întreprinderi de stat;
2. Revizuirea reformei justiției și urmăririi penale;
3. Măsuri de protecție a cetățenilor Republicii Moldova de birocrație și corupție;
4. Politici economice și fiscale pozitive care vor proteja interesele oamenilor simpli și a cetățenilor din diasporă, prin:
- introducerea moratoriului la controlul fiscal și de stat al micului business;
- o nouă politică fiscală pentru afacerile mici, similară regimului fiscal din România;
- anularea restricțiilor la achiziția bunurilor imobile/mobile din cauza cerințelor excesive cu privire la proveniența banilor;
- o nouă lege a diasporei care va garanta protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor din străinătate, va facilita prin stimulente fiscale revenirea cetățenilor acasă și va proteja investițiile diasporei în economia Republicii Moldova;
5. Un dialog sincer cu agricultorii aflați în dificultate și adoptarea unor măsuri de susținere similare celor din statele Uniunii Europene;
6. Anularea competențelor excesive ale Agenției Naționale pentru Integritate și eliminarea abuzurilor în raport cu aleșii locali;
7. Implementarea principiilor descentralizării și autonomiei patrimoniale și financiare ale Autorităților Publice Locale pentru a schimba modul de guvernare a localităților noastre și a elimina orice risc de șantaj politic al primarilor și aleșilor locali”, notează Blocul „Împreună”.
Deocamdată, Maia Sandu nu a oferit garanțiile solicitate de această formațiune. În turul întâi al scrutinului prezidențial, pentru Octavian Țîcu au votat 14.326 de cetățeni sau 0,93 la sută.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI