Blocul electoral ”Împreună” a fost înregistrat pentru a participa la alegerile din toamnă

Împreună

Blocul electoral ”Împreună” a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru participare la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie.

Decizia a fost luată la ședința CEC. Blocul electoral este constituit de către Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic „Partidul Schimbării” și Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor.

Totodată, CEC a înregistrat și simbolul electoral al Blocului, care reprezintă un patrulater cu fundal negru, cu două elemente structurale: o salbă de stele de diferite nuanțe gri, aranjate într-un cerc echidistant, iar în mijlocul acestuia se află cuvântul „ÎMPREUNĂ” în nuanță albă.

Potrivit autorității electorale, partidele politice din componența blocului electoral „Împreună” nu au dreptul să depună cererea de a fi înregistrate în calitate e participant la referendum sau concurent electoral din nume propriu.

Amintim că Blocul „Împreună” l-au propus pe Octavian Țîcu la alegerile prezidențiale..

Inițial, blocul era format din patru partide, dar Coaliția pentru Unitate și Bunăstare s-a retras și l-a propus pe liderul acestuia, Igor Munteanu, pentru cursa prezidențială.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate