Biden susține că nu-şi va graţia fiul, în cazul în care acesta va fi condamnat

biden

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu-şi va graţia fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat în procesul în care este judecat pentru deţinere ilegală de armă, relatează Agerpres. 

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un "da" scurt.

Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden şi dacă exclude o eventuală graţiere, la care preşedintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune.

Interviul integral, înregistrat în Normandia, în marja evenimentelor prilejuite de comemorarea a 80 de ani de la Ziua Z (debarcarea din Normandia), urmează să fie difuzat joi seara.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Fiul preşedintelui este acuzat că a minţit când a completat în anul 2018 un formular pentru achiziţia unei arme de foc, negând în acel document dependenţa sa de droguri, pe care a recunoscut-o mai târziu în cartea autobiografică "Beautiful Things" (''Lucruri frumoase'').

Două capete de acuzare au fost formulate împotriva sa, respectiv fals în declaraţii şi deţinere ilegală de armă. El riscă până la 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, dar în practică astfel de infracţiuni izolate rareori au condus în SUA la sentinţe de închisoare cu executare.

Citeşte şi..

Vezi toate