BCS a contestat la Curtea Constituțională legea prin care a fost majorat termenul chiriei spațiilor de la Aeroport

curtea constitutionala

Deputații BCS au sesizat Curtea Constituțională (CC) cu privire la legea modificată recent de PAS, care presupun extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău. Autorii sesizării spun că modificările la lege au fost operate cu încălcarea procedurii legislative și urmăresc alte scopuri decât cele declarate.

Potrivit sesizării, în procesul legiferării nu au fost respectate prevederile Regulamentului Parlamentului, a Legii cu privire la actele normative, precum și cele privind transparența în procesul decizional.

"Proiectul de lege a fost înregistrat la 8 aprilie 2024, iar la 16 aprilie a fost adoptat de Parlament, fără a fi prezentată o expertiză sau aviz din partea guvernului, precum și fără organizarea consultărilor publice.Totodată, la 15 mai 2024, cu o zi înainte de adoptarea legii în lectură finală, deputații PAS, cu depășirea tuturor termenelor legale, înregistrează un nou amendament la proiect, propunând completarea art. 13 la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Astfel, in lipsa avizului Guvernului, legea a fost completată cu două alienate noi, prin care a fost introdusă o derogare de la mecanismul de includere în lista bunurilor nepasibile privatizării", au precizat deputații BCS.

Autorul amendamentului, deputatul PAS, Radu Marian, a argumentat propunerea cu necesitatea de soluționare a unor dificultăți în procedura licitației unor spații din aeroport. Respectiva modificare ar permite majorarea termenului locațiunii de la 3 la 5 ani.

„Scopul acestui amendament este mai degrabă legat de licitația care a avut loc și nu s-a finalizat, de a da în chirie anumite spații comerciale. Deci în lege există o prevedere care spune că, pentru bunurile care nu sunt în această listă a bunurilor nepasibile, poți să dai în locațiune aceste spații maximum trei ani. Și, din păcate, trei ani e un termen foarte scurt și, pentru mulți agenți economici serioși, inclusiv din afara țării, e un termen mult prea scurt”, a recunoscut Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate