Batrîncea: Contestăm rezultatul acestui scrutin

Embed:

Partidul socialiștilor va contesta rezultatele alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut vineri de către vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea. El a precizat că la această decizie formațiunea a ajuns după ce a făcut bilanțul tuturor abaterilor electorale din timpul scrutinului, înregistrate de observatorii săi și în baza rapoartelor Promo-LEX și Misiunii de observare a OSCE.

„Am totalizat toate încălcările care au avut loc și le-am depus la Comisia Electorală Centrală. Așadar, contestăm rezultatul acestui scrutin și-i cerem Comisiei Electorale Centrale să prelucreze și să vină cu răspunsuri clare vizavi de acele ilegalități care au avut loc, inclusiv utilizarea masivă a resurselor administrative, agitația și propaganda în ziua tăcerii – sâmbătă, și nemijlocit în ziua alegerilor, multiple acțiuni care au venit ca presiune la adresa alegătorilor din Republica Moldova și în special dacă este să ne referim la secțiile de votare din afara țării. Aici ne referim și la acțiunile organelor de drept, care au venit ca un factor de influență asupra rezultatelor fixate de către Comisia Electorală Centrală”, a specificat Batrîncea.

El a mai spus că PSRM va cere depolitizarea procesului electoral, așa cum a stabilit și recomandat OSCE. socialiștii au anunțat pentru vineri și o acțiune de protest la comisia Electorală Centrală.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate