Bashar al-Assad a fugit din Damasc, anunță opoziția siriană. „S-a încheiat o eră întunecată”
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a părăsit Damascul cu un avion spre o destinaţie necunoscută, anunţă agenţia de presă Reuters, citând doi ofiţeri sirieni de rang înalt. Opoziția anunță încheierea unei „ere întunecate”, în vreme ce forțele rebele intră în capitala Siriei.
„Astăzi este sfârşitul a 54 de ani de domnie a familiei Assad în Siria. Acesta este singurul regim pe care l-am cunoscut toată viaţa mea”, a declarat Zaher Sahloul, un medic siriano-american care a organizat misiuni medicale în Siria, inclusiv în spitalele din Alep care au fost vizate de loviturile aeriene siriene şi ruse.
„Nu plâng prea des în viaţa mea de adult, dar astăzi am făcut-o. Au fost paisprezece ani lungi de oroare. Acesta este momentul nostru de Zidul Berlinului”, a spus el.
Locuitorii din Damasc, în maşini şi pe jos, s-au adunat într-o piaţă principală din capitală, fluturând şi scandând „libertate”, potrivit relatărilor martorilor oculari și imaginilor distribuite de contul de X Republicans against Trump.
De asemenea, din moschei au răsunat strigăte de „Allah este mare”. În Homs, mii de locuitori au ieşit pe străzi după retragerea armatei din centrul oraşului, dansând şi scandând „Assad a plecat, Homs este liber” şi „Trăiască Siria şi jos Bashar al Assad”.
„Preşedintele Biden şi echipa sa urmăresc îndeaproape evenimentele extraordinare din Siria şi sunt în legătură permanentă cu contactele noastre regionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, Sean Savett, pe reţelele sociale.
Chiar înainte de capitularea capitalei Damasc de către forțele militare, președintele sirian Bashar al-Assad s-a îmbarcat pe Aeroportul Internațional din Damasc la bordul unui IL-76 cu destinația necunoscută, scrie contul de X OSINTechnical.
Conform sursei, avionul a zburat spre nord, în direcția Turcia, însă în zona orașului Homs, la 120km de Damas, ar fi făcut o buclă spre vest și ar fi dispărut de pe radar. Orașul Homs a căzut în mâinile rebelilor zilele trecute.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI