Avionul Ursulei von der Leyen, vizat duminică de un bruiaj presupus a fi rus: Aeronava a aterizat folosind hărți pe hârtie

1397344

Un atac suspectat că ar fi fost lansat de Rusia a dezactivat serviciile de navigație GPS de pe un aeroport bulgar și a forțat un avion care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să aterizeze duminică la Plovdiv folosind hărți pe hârtie, a relatat Financial Times, care a citat trei oficiali familiarizați cu situația, relatează Reuters. Relatarea publicației britanice a fost confirmată luni de Comisia Europeană, scrie Agerpres.

"Putem confirma că au existat interferențe ale GPS, însă avionul a aterizat fără incidente în Bulgaria. Am primit informații de la autoritățile bulgare că suspectează că (bruiajul) a fost consecința unei interferențe flagrante din partea Rusiei", a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar Arianna Podesta, potrivit Reuters.

 


"Suntem, desigur, conștienți și, într-o oarecare măsură, obișnuiți cu amenințările și intimidările care fac parte integrantă din comportamentul ostil al Rusiei", a adăugat ea, citată de AFP.

Ursula von der Leyen urmează să ajungă luni după-amiază în România, unde va face o vizită comună cu președintele Nicușor Dan în Portul Militar Constanța și la Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu", potrivit Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, Ursula von der Leyen va sosi la ora 15:00 la Baza "Mihail Kogălniceanu", după care va vizita, împreună cu președintele Nicușor Dan, fregata "Regele Ferdinand", aflată în Portul Militar Constanța.

Ulterior, cei doi vor reveni la baza aeriană, unde vor avea convorbiri oficiale, vor discuta cu militarii dislocați acolo și vor susține o conferință de presă comună.

Discuțiile se vor axa pe consolidarea cooperării UE - NATO, precum și pe aspecte legate de prevenirea, detectarea și descurajarea amenințărilor maritime și hibride, precizează Administrația Prezidențială. 

Citeşte şi..

Vezi toate