Audit la Ministerul Muncii: Salarii de zeci de mii de lei pentru oameni din afara țării, sporuri nejustificate și interimat ilegal

unnamed

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul de Stat al Muncii, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă au calculat și plătit, în anul 2023, salarii de 69 de mii de lei pentru oameni ce nu se aflau în țară. Constatarea a fost făcută de auditorii Curții de Conturi.

Potrivit raportului, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă a angajat 10 oameni ce nu dețineau studii în domeniul social, medical, educațional sau alte domenii apropiate, conform fișei de post, fiindu-le stabilit neregulamentar și salariu de funcție. Aceste circumstanțe au determinat plăți neconforme în sumă de peste 227 de mii de lei. De asemenea, managerul acestei instituții și-a stabilit spor de 30 la sută, specific pentru personalul medical, în suma de 88,2 mii de lei, în timp ce nu a exercitat astfel de atribuții.

O altă problemă ține de aflarea ilegală a șefului Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă în acest post. Potrivit legislației, interimatul poate fi exercitat pe un termen de șase luni, cu o posibilă extindere a acestuia pentru alte șase luni, însă managerul acestei structuri se află în post de mai bine de trei ani, fără a le prezenta auditorilor ordinul privind prelungirea interimatului.

La capitolul situațiilor patrimoniale, Curtea de conturi a stabilit că, deși Ministerul Muncii și Protecției Sociale a întocmit actele de transmitere a bunurilor imobile către Agenția Proprietății Publice încă în 25 octombrie 2022, până în prezent nu a finalizat procedura de transmitere  a 21 terenuri în valoare de peste 52 de milioane de lei.

„În aceste condiții, se conturează riscul pentru terenurile al căror administrator este Agenția Proprietății Publice de a fi excluse de către autoritățile publice centrale din evidența contabilă, inclusiv din conturile extrabilanț, în mod unilateral”, avertizează Curtea de Conturi.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI