Atac cu cuțitul într-un autobuz în Germania. Cinci persoane au fost rănite, o femeie a fost arestată

atac germany

Cinci persoane au fost rănite vineri seara într-un atac cu cuţitul la Siegen, în landul Renania de Nord-Westfalia, a anunţat pe X poliţia germană. Trei dintre răniți sunt în stare gravă, mai spun autoritățile, care anunță și arestarea unei suspecte.

 

Într-un autobuz se aflau 40 de pasageri care mergeau la festivalul muncipal Siegen. Suspecta a fost arestată de către forţe de ordine la faţa locului. Potrivit polițiștilor, femeia de 32 de ani părea să fie sub influența drogurilor sau a alcoolului. 

 

Poliţia a precizat că nu deţine „nicio informaţie cu privire la un atac terorist” şi a făcut un apel la oameni să nu difuzeze „informaţii false”. Incidentul are loc la exact o săptămână după un atac grav petrecut în orașul Solingen din vestul Germaniei, unde un atacator înarmatcu un cuțit a ucis trei persoane și a rănit alte opt. Suspectul, un cetățean sirian în vârstă de 26 de ani, se află în arest.

 

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI