Atac cibernetic în ziua alegerilor: Pe site-ul Partidului „Renaștere” au fost plasate două comunicate false

MyCollages

 Atac cibernetic asupra blocului „Victorie”, afiliat lui Ilan Șor. În ziua scrutinului prezidențial și referendumului constituțional, site-ul Partidului „Renaștere”, care face parte din acest bloc politic, a fost spart. Pe el a apărut un comunicat în care se menționează despre disocierea formațiunii politice de „grupul criminal „Șor” și părăsirea blocului”.

„În cadrul ședinței din 19 octombrie 2024, Biroul Politic al formațiunii „Renaștere” a luat decizia de a-i acorda vot de neîncredere președintei partidului, Natalia Parasca, şi de a o exclude din formațiune, după scandalul de corupție în care a fost implicată, soldat cu neînregistrarea lui Vasile Bolea în calitate de candidat la prezidențiale. Astfel, Biroul Politic al „Renaștere” a decis să se disocieze de grupul criminal ŞOR și să părăsească blocul Victoria”, se menționa în „comunicatul” care a apărut pe site de dimineață.

De asemenea, într-un alt comunicat publicat pe același site, se menționa că Partidul „Renaștere” sprijină referendumul republican constituțional. Ulterior, ambele comunicate au fost șterse, iar deputatul neafiliat Vasile Bolea a declarat pentru TV8 că site-ul a fost ținta unui atac cibernetic și a fost spart și că autorii atacului ar fi plasat cele două comunicate false.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI