Armata ucraineană atacă din nou depozitele de combustibil ale Rusiei. Un incendiu puternic a izbucnit în regiunea Oriol

Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, în vestul Rusiei, a luat foc după un atac ucrainean cu dronă, conform unei informări postate pe platforma Telegram în noaptea de sâmbătă spre duminică de guvernatorul regiunii, Andrei Klicikov, scrie dpa.

"Datorită reacţiilor rapide, a fost posibil, din fericire, să se împiedice consecinţe ulterioare ale atacului; focul a fost localizat rapid şi acum este stins complet", a spus Klicikov, adăugând că nu au fost victime sau pagube grave.

Acest depozit de combustibil din apropierea satului Stalnoi Kon fusese atacat cu o săptămână în urmă. Armata Ucrainei a justificat atacul afirmând că rezervoarele deservesc armata rusă. Totuşi, depozitul aprovizionează şi conducta de petrol Drujba către Europa, transmite Reuters.

Potrivit lui Klicikov, apărarea aeriană rusă a doborât aproximativ 20 de drone care vizau în primul rând instalaţiile de alimentare cu combustibil şi energie.

Reuters transmite că ministerul rus al apărării a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sistemele sale de apărare aeriană au distrus 42 de drone ucrainene în regiunile Oriol, Rostov, Briansk, Kursk şi Krasnodar.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate