Armata israeliană anunţă că a bombardat „un centru de comandă” Hezbollah din Beirut
Armata israeliană a anunţat că a efectuat duminică un atac aerian asupra unui „centru de comandă” al grupării şiite Hezbollah şi a unui depozit subteran de arme din Beirut. Aviaţia militară a lovit „un centru de comandă al cartierului general al serviciilor de informaţii ale Hezbollah şi un atelier subteran de fabricare a armelor”, a declarat armata israeliană (IDF) într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei de presă libaneze ANI, bombardamentele au lovit cartierele Haret Hreik şi Hadath Beirut, bastioane ale mişcării islamiste libaneze, aflată în război deschis cu Israelul. De asemenea, armata israeliană a anunţat că a „eliminat” trei lideri ai Hezbollah din sudul Libanului, unde Israelul desfăşoară atacuri aeriene intense împotriva mişcării proiraniene, dublate din 30 septembrie de o ofensivă terestră.
Duminică dimineață, IDF a cerut locuitorilor din două cartiere din sudul Beirutului să se evacueze, anticipând o lovitură împotriva a două clădiri despre care credea că adăpostesc instalaţii Hezbollah.
Aceste clădiri sunt situate în districtele Haret Hreik şi Hadath Beirut, a precizat armata israeliană într-un mesaj adresat populaţiei. „Vă aflaţi în apropierea unor instalaţii şi interese afiliate Hezbollah, împotriva cărora Forţele de Apărare ale Israelului vor lua măsuri în viitorul apropiat”, a avertizat aceasta.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI