Aproape 42 de milioane de lei trebuie să plătească o companie imobiliară pentru evaziune fiscală

image_2024-11-13_112139913

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a obținut câștig de cauză împotriva unei companii imobiliare, care a fost cercetată penal pentru evaziune fiscală și care urmează să-i achite statului peste 41 de milioane de lei. Suma a fost dispusă spre încasare de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ca urmare a admiterii acțiunii civile depuse de Serviciul Fiscal de Stat în dosarul trimis în judecată de procurori. Aceasta este formată din impozitele pe care compania imobiliară urma să le achite statului, majorări de întârziere și amenzi.

Faptele administratorului companiei au fost investigate de procurori pentru perioada 2012-2015, atunci când acesta a declarat venituri mai mici din partea companiei sau chiar nici nu a prezentat veniturile pentru ani întregi. În timpul cercetării penale, administratorul și-a recunoscut vinovăția și i-a achitat statului prejudiciile pe care le-a provocat - peste 4 milioane de lei. Totuși, s-a răzgândit ulterior și a renunțat la recunoașterea vinovăției.

Procurorii specializați au investigat și activitatea ilegală a companiei pentru perioada 2015-2017 și au constatat prejudicii aduse statului prin evaziune fiscală în suma de 41 de milioane 937.929 de lei. Potrivit constatărilor procurorilor, în compania imobiliară cu peste 100 de agenți responsabili de vânzare și închirierea spațiilor locative, o mare parte nu aveau contract de muncă, iar remunerarea o primeau „în plic”. În schimb, potrivit declarațiilor din judecată ale foștilor angajați, conducerea companiei era axată pe alte aspecte ale muncii, ca de exemplu amendarea agenților imobiliari cu până la 70 euro pentru lipsa cravatei.

După acumularea probatoriului și trimiterea dosarului penal în judecată de către procurori și în urma demisiei în 2023 a judecătorului, cazul a fost preluat de alt judecător, iar dosarul a fost finalizat cu emiterea hotărârii în folosul statului.

PCCOCS precizează că, în ciuda expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală, chiar dacă administratorul și compania au fost liberați de pedeapsa penală, ei au fost recunoscuți vinovați de instanța de judecată, care a dispus ca suma de 41 de milioane 937.929 de lei să fie plătită statului de către administrator și companie.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate