Annely Kolk: Estonia este gata să trimită militari în Ucraina

1_2787

Estonia este gata să discute despre detașarea militarilor NATO în Ucraina, pentru a ajuta Kievul în războiul împotriva Federației Ruse. Declarația a fost făcută de ambasadorul acestei țări în Ucraina, Annely Kolk, într-un interviu pentru RBC Ucraina.

„Am spus că suntem gata să discutăm. Aceasta nu este o linie roșie pentru noi. Sperăm la o poziție comună a NATO sau a Uniunii Europene, iar liderii noștri, adică în special ministrul Apărării, discută acest lucru și au spus recent că nimic nu este imposibil pentru noi. Am antrenat și instructori ucraineni pe teritoriul nostru chiar acum”, a precizat diplomata.

Ea a subliniat că, pentru a preveni astfel de conflicte, este nevoie de un deznodământ hotărâtor în războiul din Ucraina.

„Dar noi spunem că este important nu doar ca Ucraina să fie complet victorioasă, ci și ca Rusia să fie învinsă. Acesta este, de asemenea, al doilea obiectiv. Ei trebuie să înțeleagă că agresiunea nu dă roade și că vor simți cu adevărat acest lucru în următorii mulți ani. Și sperăm că, atunci, oamenii vor vedea și consecințele sancțiunilor, ale acestei întregi politici de interdicții, și că, poate, este nevoie de schimbări”, a explicat Annely Kolk.

Ea a dezvăluit că autoritățile de la Tallinn erau conștiente încă acum mai bine de un deceniu că Federația Rusă pregătește o ofensivă de proporții, inclusiv informațională.

 „Am întârziat foarte mult cu acest lucru. De fapt, ca să fiu sinceră, știam acest lucru acum 10 ani, 20 de ani, că influența rusă, mașina lor de propagandă, că întregul lor regim este construit pe ocupație și pe toate aceste viziuni imperialiste”, a mai spus Kolk.

De la începutul războiului, Estonia a devenit unul dintre principalii aliați ai Ucrainei. Această țară mică este pe primul loc în lume la capitolul valoarea ajutorului alocat Ucrainei în raport cu propriul PIB – mai mult de 1,6 la sută, potrivit Institutului Kiel de Economie Mondială. Mai mult, autoritățile de la Tallinn au decis ca, în următorii ani, să aloce nu mai puțin de 0,25 la sută din bugetul țării pentru a ajuta militar Ucraina.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate