Andrei Sibiga este noul ministru de Externe al Ucrainei
Andrei Sibiga este noul ministru al Afacerilor Externe al Ucrainei. Candidatura lui a fost propusă joi în Rada Supremă de la Kiev de către președintele Volodîmîr Zelenski, iar vineri deputații au votat pentru.
Andrei Sibiga a fost prim-adjunct al lui Dmîtro Kuleba, care a fost demis, tot vineri, de către parlamentarii de la Kiev în baza cererii de demisie.
Noul ministru este diplomat de carieră. A lucrat în diferite poziții în Ministerul Afacerilor Externe, iar din 2016 până în 2021 a fost ambasadorul Ucrainei în Turcia. Ulterior, a fost adjunct al șefului Biroului președintelui țării, responsabil de politica externă. A revenit la Ministerul Afacerilor Externe în luna iulie a acestui an.
În ajun, Volodîmîr Zelenski a declarat că schimbările în garnitura guvernamentală au scopul de a dinamiza eforturile conducerii de la Kiev.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI