Analiza calitativă a procesului de creditare: Parcă e mai mult, dar e mai puțin

1678177809792

Soldul creditelor a ajuns în acest an la aproape 70 de miliarde de lei – cel mai înalt nivel din istoria țării. În cinci luni, acesta a crescut cu aproape 5,5 miliarde de lei, ceea ce este de două ori mai mult față de întregul an 2023. Deși, pe hârtie, pare o performanță impresionantă și încurajatoare, analiza calitativă a acestor indicatori arată că situația nu este tocmai atât de bună precum pare, explică economistul Veaceslav Ioniță.

Primul aspect îngrijorător este ponderea prea mare a creditelor contractate de persoanele fizice, în detrimentul persoanelor juridice. Asta înseamnă că nu se creditează economia, pentru a asigura dezvoltare și creștere economică. Or, până în 2014, din șase lui împrumutați lunar din bănci aproape cinci le reveneau agenților economici. În 2023, din 10 lei împrumutați lunar de la bănci, nouă le reveneau persoanelor fizice, iar în acest an raportul este de aproape 50 la 50, a specificat Veaceslav Ioniță.

Cel mai important aspect, care denotă calitatea procesului de creditare este însă, potrivit economistului, ponderea împrumuturilor în produsul intern brut. La acest capitol, chiar dacă soldul creditelor a atins în acest an cel mai înalt nivel din istorie, situația este mai proastă ca în alți ani. Și asta pentru că, raportat la volumul economiei, portofoliul de credite reprezintă doar 21,3 la sută sau mai puțin decât a fost în 2020, 2021 și 2022. Cea mai bună situație la acest capitol a fost atestată în perioada 2006-2015, iar apogeul a fost înregistrat în octombrie 2014, când ponderea creditelor în economie era de 36 la sută.

Un alt aspect îngrijorător pentru situația din sistemul bancar este creșterea constantă și abruptă a decalajului dintre volumul depozitelor și soldul creditelor. Până la furtul bancar, aceasta era mică și exprima o situație normală pentru o economie – băncile luau la păstrare banii cetățenilor și îi ofereau cu împrumut agenților economici. Acum, volumul depozitelor a depășit 120 de miliarde de lei, considerabil mai mare față de soldul creditelor. Ca urmare, în bănci s-a creat un exces de lichidități de 50,8 miliarde de lei, ceea ce, de asemenea, este fără precedent în istoria țării.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate