Ultima oră

Alertă roșie în Italia! Risc crescut de inundații și alunecări de teren

inundatii-emilia-romagna

Ploile abundente s-au abătut vineri asupra regiunilor Toscana și Emilia-Romagna, determinând autoritățile locale să emită o alertă roșie pentru aceste două zone din partea central-nordică a Italiei, informează Agerpres.ro.

''Invit toți cetățenii să fie extrem de atenți și de prudenți. Situația va continua să se agraveze până la orele prânzului, cu ploi intense și persistente'', a avertizat pe Facebook președintele regiunii Toscana, Eugenio Giani. Sunt afectate, de asemenea, capitala acestei regiuni, Florența, precum și localitățile Pisa, Prato și Pistoia.

Dispeceratul pompierilor din Florența a primit zeci de apeluri de ajutor, în special pentru cazuri de ''inundații, precum și de la șoferi de vehicule aflați în dificultate'', au precizat pompierii italieni pe rețeaua de socializare X.

Într-o înregistrare publicată de pompieri apar autovehicule blocate pe străzi, iar nivelul apei pare să atingă o înălțime de 30-50 centimetri.

Autoritățile italiene au fost nevoite să închidă provizoriu o autostradă în cursul dimineții de vineri.

În regiunea vecină Emilia-Romagna, ''primul val de intemperii, care au lovit în decursul nopții și în cel al dimineții zona Bologna (capitala regiunii, n.red.) și Romagna, s-a încheiat, iar situația fluviilor este în prezent sub control'', au anunțat vineri reprezentanții acestei regiuni într-un comunicat.

''Dar alerta pentru următoarele ore rămâne maximală din cauza sosirii unor noi intemperii'', au avertizat ei.

Regiunea Emilia-Romagna s-a confruntat cu inundații catastrofale în mai 2023, care au dus la moartea a 17 persoane și la pagube în valoare de miliarde de euro.

În septembrie 2024, ploile torențiale au provocat viituri în Toscana, provocând moartea a doi cetățeni germani - o bunică și nepotul acesteia.

Alerta roșie semnifică ''un pericol grav pentru securitatea persoanelor, existând riscul unor posibile pierderi de vieți omenești'', potrivit Protecției Civile din Italia.

În general, un astfel de nivel de alertă determină măsuri precum închiderea școlilor, sistarea serviciilor publice și apeluri către rezidenți pentru a evita deplasările.

Citeşte şi..

Vezi toate