Alertă de raid aerian în Ucraina. Fragmente de dronă au căzut pe o clădire municipală din Kiev
Fragmente de dronă au căzut sâmbătă dimineaţă pe o clădire municipală din districtul Obolon, la nord de centrul Kievului, fără a provoca însă un incendiu, a anunţat primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko.
Într-o postare pe aplicaţia Telegram, Kliciko a declarat că serviciile de urgenţă erau în drum către locul impactului. Anterior, primarul Kievului anunţase că unităţi ale apărării antiaeriene erau active în capitală. Un martor a declarat că s-au auzit mai multe explozii în oraş.
Şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Popko, a scris pe Telegram că dronele încă reprezintă o ameninţare şi i-a îndemnat pe oameni să rămână în adăposturi. Alerta de raid aerian a fost ridicată pentru Kiev, dar a rămas în vigoare pentru mai multe regiuni din centrul Ucrainei.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI