Alegeri România. Numărul alegătorilor din Republica Moldova a depășit recordul de la parlamentarele din vară
Peste 57 600 de mii de cetățeni români din R. Moldova și-au exercitat dreptul la vot până acum. Numărul de voturi a depășit recordul prezenței de la alegerile parlamentare din vară.
Autoritatea Electorală Permanentă a informat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru alegerea Președintelui României, din data de 24 noiembrie 2024, este 18.008.480 de cetățeni, iar cel al românilor cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este de 989.230 de persoane. Potrivit AEP, 19.365 cetățeni au interdicție de a vota la scrutinul de duminică, 24 noiembrie.
Amintim că, pe teritoriul Republicii Moldova, au fost deschise 59 de secții de votare, dintre care, cele mai multe sunt în orașul Chișinău, 16 la număr. La Bălți, Cahul și Orhei – câte două, iar în alte orașe și centre raionale din Nord, Centru și Sudul Republicii Moldova – câte o secție. Ștefan Vodă, Briceni, Ocnița, Florești, Nisporeni, Ungheni, Călărași, Strășeni, Soroca, Leova, Comrat - sunt doar câteva nume de centre raionale unde se va putea vota, acestea urmând a fi deschise încă 2 zile, mâine și poimâine, de la 07:00 și până la 21:00.
Pe 10 octombrie, Biroul Electoral Central pentru alegerea președintelui României a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea celor 14 candidați înscriși în buletinul de vot pentru primul tur de scrutin. Lista este deschisă de candidata Partidului Uniunea Salvați România, Elena Lasconi, urmată de George Simion de la AUR, Marcel Ciolacu de la PSD, Nicolae Ciucă de la PNL, Kelemen Hunor înaintat de UDMR, independenții Mircea Geoană și Ana Birchall, Alexandra-Beatrice Păcuraru din partea Alternativei pentru Demnitate Națională, Sebastian Popescu de la Partidul Noua Românie, Ludovic Orban din partea Forței Dreptei, dar care s-a retras zilele trecute în favoarea candidatei USR, Elena Lasconi, astfel că, în dreptul numelui său va figura ștampila „retras”, după care urmează independenții Călin Georgescu și Cristian Diaconescu, Cristian Terheș de la Partidul Național Conservator Român și Silviu Predoiu, de la Partidul Liga Acțiunii Naționale, care încheie lista.
Dacă niciunul din candidați nu va acumula peste 50 la sută din voturi, pe opt decembrie va fi organizat al doilea tur de scrutin.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI