Alegeri cu drone și lunetiști în SUA

electo

O nouă mare bătălie electorală, care ar putea să schimbe lumea, se va da marți, 5 noiembrie, în SUA. Pentru prima dată, scrutinul se va desfășura în condiții de măsuri de securitate fără precedent. Din dorința de a-i asigura pe americani că votul lor va fi protejat, autoritățile s-au pregătit să facă față violențelor și altor scenarii de coșmar atât în ziua alegerilor, cât și într-o perioadă ulterioară, potențial incertă.

Potrivit Washington Post, autoritățile locale din întreaga țară întreprind măsuri pentru fortificarea locurilor legate de alegeri, inclusiv planuri pentru lunetiști pe acoperiș, pentru a proteja sediul-cheie de numărare a voturilor, butoane de panică pentru funcționarii electorali și drone de supraveghere.

De asemenea, sunt pregătite grupuri de reacționare operativă și patrule suplimentare pe străzi.

Analiștii citați de publicația americană explică aceste măsuri de securitate prin dorința autorităților de a le asigura cetățenilor senzația că votul este sigur și că sistemul va rezista, datorită gardurilor de protecție suplimentare, introduse în urma haosului provocat de încercările lui Donald Trump de a anula înfrângerea sa, în 2020. Există însă și cei care consideră că nu ar trebui să fie așa.

„Există un pericol clar și prezent, dar există, de asemenea, sincer, o vigilență substanțială și protecții substanțiale care sunt în vigoare”, a declarat Damon Hewitt, directorul executiv al Comitetului avocaților pentru drepturile civile, într-o teleconferință.

El a adăugat că nu era nevoie de atât de multe măsuri de securitate și că nu e nevoie de a normaliza aceste măsuri.

Analiștii spun că cea mai mare amenințare este reprezentată de mișcarea de dreapta de negare a alegerilor, care a apărut în 2020, odată cu refuzul lui Trump de a accepta înfrângerea în fața lui Joe Bien.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate