Al doilea summit pentru pace nu va avea loc în noiembrie

summit pace

Cel de-la doilea Summit pentru pace, pe care Ucraina urma să-l organizeze, după cum se vehicula anterior, în luna noiembrie nu va avea loc. Despre asta scrie presa ucraineană, cu referire la consiliera oficiului prezidențial, Daria Zarivna. Ea a explicat că evenimentul urma să se desfășoare pe baza conferințelor tematice care vor continua, în 30 și 31 octombrie în Canada.

„În noiembrie, al doilea summit pentru pace încă nu va avea loc, dar totul pentru pregătirea lui ar trebui să fie deja gata. Până acum, se desfășoară conferințe tematice privind fiecare punct al „formulei [păcii]”, care se încheie cu adoptarea unor comunicate. Principalele dispoziții ale acestor comunicate vor sta la baza viitorului plan de pace la cel de-al doilea summit”, a precizat Zarivna.

Anterior, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a declarat că, la următorul summit pentru pace, la care Kievul va prezenta un plan detaliat pentru încheierea războiului, urmează să fie invitați și reprezentanții Rusiei.

Primul eveniment, care s-a desfășurat în 15-16 iunie, a întrunit aproximativ 100 de delegații. Comunicatul final, care face apel la securitate nucleară și alimentară, precum și la returnarea tuturor copiilor răpiți și prizonierilor de război, a fost semnat de 78 de state.

Ucraina intenționa să desfășoare cel de-al doilea Summit global pentru pace înainte de alegerile prezidențiale din SUA, din 5 noiembrie.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate