Aeroportul Internațional Chișinău va purta numele compozitorului Eugen Doga

MyCollages

Guvernul a avizat redenumirea Aeroportului Internațional Chișinău în "Aeroportul Internațional Chișinău Eugen Doga", în semn de recunoștință pentru contribuția marelui compozitor la cultura națională și la promovarea imaginii țării în lume, transmite IPN.

Inițiativa aparține Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a fost justificată prin dorința de a onora memoria unei personalități marcante din domeniul artei muzicale.

Ministrul Vladimir Bolea a declarat că acest gest are o semnificație profund simbolică pentru întreaga societate. "Această inițiativă are menirea de a onora memoria și de a eterniza numele maestrului Eugen Doga, simbol al culturii noastre, al spiritului românesc și ambasador al Republicii Moldova prin muzica sa inconfundabilă", a spus ministrul.

Hotărârea Guvernului prevede că noua denumire va intra în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial. Executivul argumentează că, prin asocierea numelui lui Eugen Doga cu principala poartă aeriană a țării, se promovează o identitate culturală puternică și un exemplu de unitate națională.

Eugen Doga este considerat o figură emblematică a culturii moldovenești și un artist recunoscut internațional, apreciat pentru creațiile sale muzicale care au traversat granițele și au reprezentat Republica Moldova cu demnitate. Redenumirea aeroportului urmează modelul internațional al altor state care au atribuit numele unor personalități marcante aeroporturilor naționale.