A treia persoană implicată în schema de corupere electorală în urma unei investigații jurnalistice, în arest la domiciliu

Embed:

Încă o persoană implicată într-o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice și corupere electorală va sta în arest la domiciliu, în urma unei investigații jurnalistice realizate de „Ziarul de Gardă”.

Noua reținere vine în contextul în care, la 18 octombrie, două alte persoane au fost deja arestate preventiv pentru 20 de zile, fiind suspectate de implicarea într-o schemă de corupere electorală dezvăluită de investigația publicată.

A treia persoană vizată în investigație a fost depistată și reținută pe 22 octombrie, iar astăzi, 24 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor privind arestul la domiciliu pe un termen de 30 zile. Potrivit zgd.md, ar fi vorba despre Raisa Surdu – „tanti Raia”, președinta organizației primare Dobrogea din cadrul blocului „Victorie”.

Autoritățile continuă să investigheze cazul pentru a stabili toate circumstanțele și implicările.

Precizăm că, după alegerile din 20 octombrie, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că se concentrează pe combaterea corupției electorale și pe prevenirea unor astfel de abateri în viitoarele scrutine.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI