A scăpat de pedeapsa penală pentru că „a intervenit termenul de prescripție”

procuratura01

Un fost primar al comunei Varnița, raionul Anenii Noi, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu. Acesta a fost liberat însă de pedeapsa penală, deoarece „a intervenit termenul de prescripție” de tragere la răspundere penală. Judecătoria Anenii Noi a dispus ca din contul fostului ales loca să fie încasate 497,84 mii de lei, pentru repararea prejudiciului provocat prin infracțiune.

Potrivit Procuraturii raionului Anenii Noi, în perioada 2005-2010, inculpatul, care deținea calitatea de persoană cu funcție de demnitate publică, a încheiat ilegal un contract cu o societate comercială, prin care a transmis în arendă un teren proprietate publică aferent portului Varnița. Valoarea arendei stabilite de fostul primar nu a respectat prevederile legale privind calcularea corectă a taxei, ceea ce i-a cauzat bugetului local un prejudiciu semnificativ.

„Acțiunile intenționate ale fostului primar, constând în încălcarea normelor legale și depășirea atribuțiilor conferite de funcție, au fost documentate și confirmate printr-un act de revizie tematică și alte probe. Instanța a concluzionat că faptele acestuia au avut drept consecință prejudicierea intereselor administrației publice locale”, anunță Procuratura Anenii Noi.

Inculpatul a pledat nevinovat.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI