A ars sub plapuma electrică
Încă un incendiu a luat o viață în Republica Moldova. S-a întâmplat în ajun, în satul Pohrebeni din raionul Orhei. Serviciul 112 a recepționat apelul la ora 12:23. Potrivit informațiilor, în interiorul unei locuințe a izbucnit un incendiu, care a fost localizat de pompierii voluntari din raion. După ce focul a fost stins, în camera cu suprafața de 64 de metri pătrați a fost depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 69 de ani.
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că flăcările ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza utilizării unei plăpumi electrice. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite în urma unei cercetări minuțioase.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatelor electrice de încălzit, precum reșourile, plăpumile și aerotermele. Mai mult, pe timp de noapte, acestea urmează a fi deconectate. La ieșirea din locuință, aparatele electrice trebuie să fie neapărat deconectate. În caz de situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul de Urgență 112.
Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului, în Republica Moldova au fost înregistrate 117 incendii, în urma cărora au decedat șapte oameni.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI